Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Dunărea - Istorie și energie 15 IULIE 2023

De la
EUR 36 90 EUR
Persoana

Dunărea – istorie și energie

 

Vă invităm să petrecem împreună o zi minunată pe Clisura Dunării, într-o zonă cu o istorie tumultuoasă, interesantă, pe care suntem siguri că doriți să o cunoașteți. Vom vizita împreună câteva dintre cele mai importante obiective, printre care se numără: Cetatea Medievală a Severinului, Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier și Mânăstirea ”Sfânta Ana”.

Cetatea Medievală a Severinului – fostă poartă de legătură între Europa Răsăriteană și cea Apuseană, a fost construită în urmă cu aproximativ un mileniu ca fortăreaţă împotriva pecenegilor şi cumanilor prezenţi în regiune. Este un loc plin de amintiri străvechi despre care suntem gata să vă povestim în excursie.

Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier - A fost deschis în anul 1976, la patru ani de la inaugurarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. Cuprinde, printre altele, obiecte de elemente de patrimoniu de pe insula scufundată Ada Kaleh, dar vomvizita și impresionanta sală a turbinelor.

Nu în ultima rând, vom face un popas la Mânăstirea ”Sfânta Ana”, un lăcaș de cult cu o istorie aparte, ctitorită de Pamfil Șesicaru.

Pe drum vom opri și la Mânăstirea ”Piatra Scrisă”, unde vom povesti despre fascinanta istorie a lăcașului de cult și frumoasele legende apărute de-a lungul timpului.

 

Se vizitează: Mânăstirea Piatra Scrisă, Mânăstirea Sfânta Ana de la Orșova, Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier și Cetatea Severinului

Pauză de masă: individual la Turnu Severin

Tariful NU include masa și intrările la obiective

Intrări la obiective: aproximativ 25 de lei / adult ( în total ); copiii și pensionarii au reducere

vezi mai multe

  • Transport autocar / microbuz Alfa Star****;

  • Asistenta turistica cu ghid specializat;

  • Insotitor de grup;

vezi mai multe

Tariful NU include masa și intrările la obiective

Intrări la obiective: aproximativ 25 de lei / adult ( în total ); copiii și pensionarii au reducere

vezi mai multe

Rezervarea excursiei:
• 
se face in scris cu un mesaj pe email la rezervari@alfastartravel.ro sau la Alfa Star Travel (Timisoara, str. Ady Endre, nr.2, vizavi de Biserica din Sinaia).

Plata excursiei:
• se poate face integral la inscriere, sau cu avans minim 30% din pretul excursiei in termen de doua zile de la rezervare, restul cu minim 21 de zile inainte de plecare.
• se poate achita in EURO sau in RON (la curs de vanzare banci comerciale sau curs BNR+2% din ziua platii).
• se poate achita prin transfer bancar, cu card online sau la POS in agentie, numerar in agentie sau numerar prin depunere intr-o agentie FirstBank in conturile Alfa Star Travel.

Conditii generale de renuntare-anulare a rezervarii:
• penalizare 0% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai mult de 31 de zile pana la plecare
• penalizare 50% din pretul excursiei daca anularea se face intre 31-21 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai putin de 21 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei pentru neprezentare la plecare (no-show).

Informatii utile referitoare la transportul cu autocarul:
Turistii au obligatia sa se prezinte la locul de imbarcare cu minim 15 minute inainte de ora inscrisa pe voucher pentru plecare sau transfer. Locurile in autocar au fost prealocate la momentul rezervarii, pasagerii au obligatia sa ocupe doar locul inscris pe prezentul voucher. Turistii au obligatia de a mentine curatenia in autocar pe tot parcursul excursiei. In autocar nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Buzunarul de plasa din fata scaunului dumneavoastra este destinat pastrarii de pliante, brosuri sau harti. Va rugam sa nu pastrati aici sticle de plastic sau obiecte voluminoase. Sticlele de plastic, bagajele de mana sau alte obiecte voluminoase se depoziteaza in spatiul special amenajat, deasupra scaunelor.

vezi mai multe

Servicii

  • autocar
  • ghid
  • insotitor de grup

Tema

  • Excursie de 1 zi

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare