CHEILE NEREI ȘI LACU DRACULUI

Prin Valea Almăjului

EXCURSIE DE 1 ZI

27 august 2022

Exursie: Valea Almăjului – Cheile Nerei – Lacu Dracului

Itinereriu: Timisoara – Oravita – Valea Minis – Cheile Minisului – Valea Almajului – Bozovici – Dalboset – Sopotul Nou – Cheile Nerei – Lacu Dracului  – Timisoara – Arad.

O zi de aventură în natură începe dis de dimineață.

 Plecăm din Timișoara la ora 7:00 din fata Bisericii din Piata Sinaia, respectiv din Arad ora 06:00, de la Catedrala Sfanta Treime (Podgoria)  către Valea Almăjului prin Oravița.

Sunt puţine locurile pe care dacă le vezi o dată nu că sunt de neuitat, ci îţi imprimă dorinţa vie de a le vedea din nou. În drumul său de la obârşie, sub Vârful Gozna al Munţilor Semenic şi până la vărsare în Dunăre (131 km), Nera dă naştere, între Şopotul Nou şi Sasca Română, celor mai lungi (18 km) şi mai frumoase chei din România: Cheile Nerei.  Ele au trei valenţe fără egal într-o singură imagine care îi cucereşte pe turişti: gingăşia Cheilor Turzii, grandoarea Cheilor Bicazului şi sălbăticia Cheilor Caraşului.

Alfa Star vă propune o excursie de o zi prin frumoasa Valea Almăjului, sa vizitam Cheile Nerei si Lacul Dracului prin Şopotul Nou.

Valea Almăjului îşi are numele de la maghiarul Almási-medence, care s-ar traduce “Livada cu meri”. Din punct de vedere geografic, Valea Alămjului cuprinde depresiunea Bozovici şi este mărginită de culmile muntoase ale munţilor Semenic, Almăjului, Aninei şi o parte din Munţii Locvei. Principalul râu al acestei văi este râul Nera.

Intrarea în Cheile Nerei se face pe la Şopotul Nou,  unde râul realizează „marea cotitură” de la Buceaua pentru a săpa minunatele chei. Cei 4,5km, dintre Șopotul Nou și Poiana Meliugului ( Poiana lui Trifu), care ii vom parcurge cu căruța, ne dezvăluie valea, care se strâmtează treptat, calcarul înlocuieşte granitul, iar pereţii stâncoşi strâng tot mai mult apele râului, în timp ce urmele omului se împuținează. După cei aprx. 4,5 km, peisajul se mai îmblânzeşte şi se ajunge într-o poiană plină de farmec, Poiana Meliugului. Aici este unul din reperele turiştilor care vin pe chei, sălaşul lui Trifu, de unde şi a doua denumire a locului, Poiana lui Trifu, cum îi spun localnicii.   La intrarea în poiană se aude cel mai frumos şi mai puternic ecou din lume, trimis de cleanţurile Cârşiei Meliugului de pe malul drept al Nerei. Este cea mai mare poiană din chei, lungă de aproape 1 km, la capătul căreia se află moara lui Utan, „soră cu cele de la Rudăria”.

În Poiana lui Trifu vă oferim prânzul almăjenilor, o masă tradiţională din Valea Almăjului gătită în natura şi cu ,,coleașă,, (mămăligă) făcută cu făină măcinată la moara lui Utan, moară veche de peste 100 de ani. Mămăliga făcută cu apă de izvor, alături de brânză friptă pe plită. Lângă, avem ochiuri de ouă luate de sub găina, alături de clisă friptă.

 La ieşirea din poiană se trece vadul pe o punte de „bârne” pe malul stâng al Nerei. După numai jumătate de kilometru se ajunge la Lacu Dracului , ascuns de malul Nerei la 20-30 m mai sus.

Lacu Dracului este un ochi de apă de o frumuseţe plină de mister care intră într-o pâlnie de piatră şi cu boltă de stâncă deasupra. El s-a format în ziua când tavanul peşterii, între pereţii căreia este cuprins lacul (iniţial subteran), s-a prăbuşit. De pe malurile înalte şi stâncoase privim în jos spre lac ca într-o fântână fără fund. Deşi se spune că adâncimea lui este de 9,3 m, sătenii povestesc că „lacul n-are fund”, pentru că apele Nerei alimentează lacul  printr-o galerie înecată a peşterii.

 Speologii scafandri au descoperit că, la 25 m sub apă, există o frumoasă sală, în care calcarul alb şi spălat alternează cu straturi negre de silex, cu forme stranii de viaţă posibile numai în mediul subacvatic.

Jocul de culori şi reflectarea pădurii de deasupra în oglinda apei lacului răsplătesc efortul făcut pentru a ajunge aici. Liane şi curpeni coboară spre apă îmbrăţişând pereţii. Ochiul de apă limpede îşi schimbă mereu culoarea de la margine până în centrul pâlniei, de la reflexele verzi-albăstrui la bleumarin închis.  Întindeţi-vă pe patul de ferigă din poieniţă şi priviţi în linişte cum peştii înoată vioi în această minune a naturii cu valoare de unicat. Doar legenda lacului vă poate trezi emoţii şi fiori.

Legenda „Lacu Dracului”

Se spune că demult, într-o zi pierdută în negura vremurilor, un moş hâtru îşi păştea caprele în poieniţa de lângă lac, ascultând cum clipoceşte unda de apă a Nerganei la rădăcinile arinilor şi fagilor bătrâni de la marginea pădurii. Pe neaşteptate se ivi în faţa sa, ca ieşind din pământ, un omuleţ cu un peşte în mână. După ce-i dete bineţe, omuleţul îi spuse să-i frigă peştele pe jar de vreascuri uscate, având grijă să nu care cumva să i se strâmbe coada. Moşul cugetă o clipă şi primi bucuros, cu condiţia ca, la rândul lui, omuleţul să-i frigă un cap de ţap, fără ca acesta să „rânjească”. Învoiala fiind făcută, moşul se puse pe treabă şi înfigând peştele într-o „ţăpuşă” îl fripse fără să se strâmbe coada. Musafirul său, care nu era altul decât diavolul, se chinui însă în zadar, legând botul ţapului cu „curmei de tei” (funie din coajă de tei sau răchită); jarul a ars teiul şi botul s-a desfăcut arătându-şi dinţii.

Furios că moşul l-a păcălit, diavolul se aruncă în lac. Iar moşul a tresărit: „Ptiu, te pomeneşti că ăsta a fost dracu’ !” 

Şi „Lacu Dracului” i-a rămas numele până astăzi…

Virgil Birou spunea că „cine se încumetă să poposească la Lacu Dracului va avea emoţii, cum numai o dată poate avea omul în viaţă.” [Birou V., 1982].

  Echipamentul minim presupune un costum de baie , doua bete de drumetie, o încălțăminte antiderapantă și care să țină glezna(nu sandale, nu șlapi), un mic rucsac în care să fie cel puțin apă și pelerina de ploaie. O condiție fizică corespunzătoare înseamnă să se poată merge pe jos minim două ore pe traseu accidentat. Cei ce nu vor putea merge  la lac se vor bucara de plimbări prin poiană, pe malul Nerei

Poate drumul a fost lung, dar bucuria de a vedea aceste locuri ne va rămâne mereu în amintire şi va fi ca un balsam care ne va face să uităm de oboseală.