Cu o istorie de peste 5.000 de ani, China a devenit în prezent o super-putere economică de necontestat care uimeşte prin ritmul şi amploarea dezvoltării economice şi sociale. Programul de Revelion pe care vi-l propunem vă oferă ocazia să intraţi în atmosfera vechilor capitale care s-au succedat de-a lungul numeroaselor dinastii din istoria glorioasă şi zbuciumată a Chinei, să luaţi contact cu străvechea cultură, cu tradiţiile milenare care au reușit să-și pună amprenta asupra evoluţiei întregii civilizaţii. De la Ascensiunea pe Marele Zid Chinezesc și explorarea Orașului Interzis, la Harbin cu celebrul său Festival Internațional al Zăpezii și Gheții, și apoi la Parcul Siberian din nord-estul Chinei, unde vă așteaptă tigri siberieni și alte specii rare de animale, vacanța de iarnă va continua prin dimensiunile urbane ale Shanghaiului, oferind o incursiune captivantă în cultura sa vibrantă și savoarea bucatelor delicioase chinezești.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre: Revelion în China
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Revelion în China
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Marele Zid Chinezesc, Orașul de apă Gubei, Festival Internațional al Zăpezii și Gheții, Monumentul Controlului Inundațiilor, Pasarela de Sticlă a Podului Feroviar Centenar Binzhou, Parcul Folcloric Rusesc, Parcul Siberian, Grădina Mandarinului Yu
Obiective arta: Palatul de Vară, Palatul Imperial, Piaţa Tian’An Men, Templul Cerului, Hutong, Orașul de apă Gubei, Zhongyang Dajie, Piața Bisericii Sofia, Conacul Volga, Biserica Nikolas, Castelul Pavlov, Sala de Expoziții Pushkin, Palatul de Artă Petrov, Promenada Bund, Cartierul Pudong, Muzeul de Istorie, Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha
Obiective traditii: asistare la Ceremonialul Ceaiului într-una din ceainării
Obiective distractii: Piaţa Tian’An Men, plimbare în Hutong, plimbare pe strada comercială Nanjing, spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale
Info tarif:
2990 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 580 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 turiști; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 70 euro/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 10
Dejun: 7
Cină: 8
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Istanbul – Beijing- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 07:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:10 / 12:40). În perioada de așteptare a următorului zbor vom participa la un tur de oraș în Istanbul. Plecare spre Beijing cu zborul TK 88 (02:05 / 16:10).
Ziua 2. Beijing- Masa: Cină
- Cazare: Hotel Metropark Lido 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Sosire la ora 16:10 în Beijing, capitala Republicii Chineze, cunoscută şi sub vechiul nume Peking, care adăposteşte peste 17 milioane de locuitori. Oraşul este perceput de chinezi ca „un tărâm al făgăduinţei”, datorită posibilităţilor multiple de petrecere a timpului liber. Totodată, Beijing rămâne unul dintre cele mai încărcate de istorie oraşe ale Chinei, deţinând o colecţie incredibilă de obiecte istorice şi de artă, expuse în mai mult de 50 de muzee, numeroase teatre şi centre culturale. Întâlnire cu ghidul local și transfer pentru cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Metropark Lido 4* (sau similar 4*)
Ziua 3. Beijing- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Metropark Lido 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Palatul de Vară
Palatul Imperial
Piaţa Tian’An Men
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitelor în Beijing, care vor începe cu Palatul de Vară, ridicat în anul 1750, supranumit „Grădina Undelor Clare”, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti, datorită îmbinării perfecte a operelor arhitecţilor chinezi cu peisajul natural reprezentat de Lacul Kunming şi dealurile care îl înconjoară. Vom vizita vizita apoi Palatul Imperial (Oraşul Interzis), un complex de clădiri construit de Împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), în care au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; câteva dintre marile săli sunt folosite ca muzee care adăpostesc impresionante colecţii ale artei chinezeşti. Clădirile interioare sunt construite din lemn pe fundaţie de piatră şi poartă nume precum armonie, puritate, linişte sau longevitate. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei vom vedea celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume, întinsă pe 40 de hectare, care găzduieşte un amestec impresionant de monumente antice şi moderne, fiind situată în inima oraşului. Cină la celebrul restaurant „Rața pekineză” şi cazare la Hotel Metropark Lido 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Beijing- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Metropark Lido 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Templul Cerului
Hutong
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Cerului din Beijing, locul în care împăraţii dinastiilor Ming şi Qing venerau cerul şi se rugau pentru pace şi prosperitate, o capodoperă arhitecturală a dinastiei Ming, construit în sec. al XV-lea, care a fost inclus în anul 1998 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom face apoi o plimbare în Hutong, cândva adăpostul unora dintre cele mai faimoase chipuri din Beijing. Vom afla amănunte despre istoria hutongurilor, cine a locuit acolo și cum s-au schimbat aceste cartiere de-a lungul timpului. Se spune de asemenea că aceste cartiere sunt țesătura vie a Beijingului și că reprezintă viitorul orașului. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază timp liber pentru plimbări individuale și cumpărături. Cazare la Hotel Metropark Lido 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Beijing – Gubei- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Beijing Wtown Hotspring Resort 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Marele Zid Chinezesc
Orașul de apă Gubei
- Descriere: Mic dejun. Excursie la Simatai pentru a vedea Marele Zid, simbolul Chinei antice, cu o lungime de peste 21.000 km, conform ultimelor date furnizate de Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural (SACH), singura construcţie de pe pământ ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cincisprezece provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vom avea posibilitatea să admirăm acest monument încărcat de istorie şi să vedem posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali. Această porțiune pe care o vom vizita păstrează încă caracteristica arhitecturală a dinastiei Ming și a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei ne vom deplasa spre orașul de apă Gubei, care înconjoară frumosul lac de acumulare Mandarin Duck, evocând un sentiment de liniște și farmec și care se mândrește cu o combinație unică de munți, apă și sate antice. De asemenea, orașul deține o importanță istorică semnificativă, servind ca avanpost militar în cele mai vechi timpuri, jucând un rol crucial în protejarea granițelor nordice ale Chinei. În prezent, orașul de apă Gubei este mai mult o mărturie a patrimoniului bogat și a tradițiilor arhitecturale ale Chinei. Cină şi cazare în Gubei la Hotel Beijing Wtown Hotspring Resort 5* (sau similar 5*), unde ne vom bucura de activitățile de An Nou și ne vom putea relaxa la izvoarele termale minerale.
Ziua 6. Gubei – Beijing – Harbin- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Harbin Grand Mercure 5* (sau similar 5*)
- Transport: Tren, autocar
- Obiective: Zhongyang Dajie
Monumentul Controlului Inundațiilor
Pasarela de Sticlă a Podului Feroviar Centenar Binzhou
Piața Bisericii Sofia
- Descriere: Mic dejun. Transfer la Beijing pentru îmbarcarea în trenul de mare viteză cu destinația Harbin, capitala provinciei Heilongjiang din nord-estul Chinei, cunoscut drept „Orașul de Gheață” datorită renumitului său Festival Internațional al Zăpezii și Gheții. În fiecare iarnă, orașul se transformă într-un tărâm de basm, cu sculpturi gigantice de gheață și zăpadă care atrag turiști din toată lumea. Harbin este un important centru cultural și istoric, cosmopolit, influențat de arhitectura rusă și cultura manciuriană, reflectată în clădirile sale istorice și în tradițiile locale. Orașul este de asemenea recunoscut pentru diversitatea sa culinară, unde vom putea savura preparate delicioase care combină influențele rusești și chinezești. După sosire, ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic al orașului. Vom începe cu vizitarea străzii centrale, cunoscută sub numele de Zhongyang Dajie, un bulevard pietonal renumit pentru arhitectura sa europeană. Vom vizita apoi Monumentul Controlului Inundațiilor, un simbol al rezistenței orașului în fața inundațiilor devastatoare din trecut, oferind și o perspectivă asupra istoriei locale. De asemenea, vom traversa Pasarela de Sticlă a Podului Feroviar Centenar Binzhou, o structură impresionantă care oferă priveliști spectaculoase asupra râului Songhua. La finalul zilei vom vizita Piața Bisericii Sofia, un exemplu remarcabil de arhitectură ortodoxă rusă, în prezent transformată într-un muzeu de artă. Transfer pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Harbin Grand Mercure 5* (sau similar 5*).
Ziua 7. Harbin- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Harbin Grand Mercure 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Conacul Volga
Biserica Nikolas
Castelul Pavlov
Sala de Expoziții Pushkin
Palatul de Artă Petrov
Parcul Folcloric Rusesc
Cercul de Zăpadă
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom explora Conacul Volga, o atracție turistică care include peste 30 de clădiri construite în stil rusesc, fiecare detaliu arhitectural contribuind la atmosfera autentică. Aici vom simți că am trecut granița și am ajuns în Rusia datorită catedralelor ortodoxe impunătoare și muzicii tradiționale rusești care răsună de obicei în fundal. Plimbarea prin acest parc va fi o veritabilă expediție culturală, oferind o perspectivă asupra bogatei moșteniri rusești. Vom vizita Biserica Nikolas, o reprezentare autentică a arhitecturii ortodoxe rusești, fiind prezente cupole aurite și detalii intricat sculptate în pereți, completând atmosfera sacrală a acesteia. Ne vom îndrepta apoi către Castelul Pavlov, vizită care ne va purta într-o călătorie în timp și în estetica nobilă a epocii, cu stilul său arhitectural influențat de sec. al XVIII-lea. Vom explora Sala de Expoziții Pushkin și Palatul de Artă Petrov, locuri de refugiu pentru iubitorii de artă, oferind expoziții cu artefacte prețioase și opere de artă remarcabile. Aceste spații culturale ne vor dezvălui contribuțiile semnificative ale culturii ruse la patrimoniul global. Dejun la un restaurant local. Plimbarea prin Parcul Folcloric Rusesc ne va dezvălui tradițiile și obiceiurile populare rusești care prind viață prin dansuri și muzică, iar Cercul de Zăpadă va completa vizita la Conacul Volga, prezentând sculpturi impresionante din gheață și zăpadă, transformând iarna într-un spectacol artistic plin de magie. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Harbin Grand Mercure 5* (sau similar 5*).
Ziua 8. Harbin- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Harbin Grand Mercure 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Siberian
Festival Internațional al Zăpezii și Gheții
- Descriere: Mic dejun. Vom începe ziua cu o vizită la Parcul Siberian, construit în anul 1996 pentru a proteja speciile de animale aflate pe cale de dispariție. Acesta este cel mai mare parc natural din lume dedicat tigrilor siberieni sălbatici, găzduind în prezent peste 500 de tigri. Vom avea ocazia să vedem nu doar tigrii siberieni, ci și alte specii rare, cum ar fi tigrii albi, lei, râși, leoparzi, pume negre și tigrii bengalezi. Parcul oferă o experiență unică, permițând observarea acestor animale magnifice într-un habitat care le oferă libertatea necesară. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei ne vom îndrepta către principala atracție a orașului, Festivalul Internațional al Sculpturilor din Gheață și Zăpadă. Vom putea admira sculpturi impresionante realizate exclusiv din zăpadă și gheață, unde artiști talentați din întreaga lume își expun creațiile, transformând omătul în opere de artă uluitoare. Parcul tematic al festivalului, renumit pentru sculpturile sale spectaculoase se întinde pe mai multe hectare, fiind iluminat pe timp de noapte, oferind un spectacol vizual de neuitat. Structurile magnifice din gheață, care includ castele, poduri și statui, transformă peisajul într-un veritabil tărâm de basm. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Harbin Grand Mercure 5* (sau similar 5*).
Ziua 9. Harbin – Shanghai- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Grand Central Shanghai 5* (sau similar 5*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Promenada Bund
Cartierul Pudong
Grădina Mandarinului Yu
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul către Shanghai, cel mai mare oraș din China și unul dintre cele mai importante centre comerciale ale Asiei. Orașul, cu o populație de 24 de milioane de locuitori, este un exemplu de dezvoltare rapidă și modernitate. După sosire, ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care vom vedea promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ’30 și cartierul Pudong, care este şi centrul financiar al oraşului şi ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul oraşului. Dejun la un restaurant local. Cei care sunt interesaţi pot urca, pentru o privelişte unică asupra oraşului, în Shanghai Tower, în prezent a doua cea mai înaltă clădire din lume, care măsoară 632 m înălţime. În continuarea zilei vom vizita Grădina Mandarinului Yu, construită de către un ofiţer chinez în sec. al XVI-lea, în stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de linişte, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane şi chioşcuri, precum şi mici curţi care răsar de o parte şi de alta a aleii cu statui sub forma unor dragoni, care şerpuieşte în interiorul grădinii. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Central Shanghai 5* (sau similar 5*).
Ziua 10. Shanghai- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Grand Central Shanghai 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muzeul de Istorie
Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha
Strada comercială Nanjing
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată explorării Shanghaiului, oraş cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, fiind în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Vom vizita Muzeul de Istorie din Shanghai, inaugurat în anul 1952, unul dintre cele mai mari din lume, renumit datorită colecţiei impresionante de obiecte din bronz care aparţin dinastiilor Shang şi Zhou. De asemenea, acesta găzduieşte picturi antice chinezeşti şi obiecte din ceramică, având cele mai bune colecţii de artefacte din istoria Chinei şi a oraşului, inclusiv descoperiri arheologice din anul 1949 până în prezent. În continuarea zilei vom vedea Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziţie culcată şi una din jad verde în poziţie de meditaţie. După dejun vom face o plimbare în oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde vom putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Opțional, seara spectacol acrobatic în Shanghai. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Central Shanghai 5* (sau similar 5*).
Ziua 11. Shanghai – Tongli – Suzhou – Shanghai- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Grand Central Shanghai 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Optionale: excursie la faimosul oraș pe apă Tongli și la Suzhou cu dejun inclus
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziție sau excursie opțională la faimosul oraș pe apă Tongli și la Suzhou cu dejun inclus. Veți vizita faimosul oraș pe apă Tongli unde veți face o plimbare cu o ambarcațiune tradițională de-a lungul unuia dintre canalele pitorești ale acestei așezări. În continuarea zilei veți ajunge la Suzhou, oraș cu o vechime de peste 2500 de ani, aflat în centrul deltei Yangtze, supranumit „Veneția Orientului”, deoarece aproape jumătate din suprafața urbană este acoperită de apă. Orașul este renumit datorită podurilor de piatră, grădinilor, pagodelor care și-au păstrat stilul vechi tradițional dar și a străduțelor înguste care conferă o atmosferă misterioasă, facând din acest oraș un loc romantic, un refugiu din haosul orașelor mari. Veți vizita Grădina Wangshiyuan (Maestrul Năvoadelor) și vă veți putea plimba pe faimoasa stradă comercială Guan Qian. Întoarcere în Shanghai și cazare la Hotel Grand Central Shanghai 5* (sau similar 5*).
Ziua 12. Shanghai – Istanbul- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru plimbări și ultimele cumpărături. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 27 (23:05 / 06:15).
Ziua 13. Istanbul – București- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Istanbul la ora 06:15, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:30 / 08:50).